Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis mai multe alerte de ger pentru șase județe din nord-estul țării și avertizează că temperaturile ar putea să scadă până la minus 20 de grade celsius. Totodată, de mâine avertizarea se extinde și cuprinde jumătate de țară. Meteorologul ANM Mihai Huștiu a explicat la Digi24 că temperaturile vor deveni mai blânde de la jumătatea săptămânii viitoare, însă gerul se va reîntoarce după câteva zile.
Potrivit meteorologilor, începând de sâmbătă, 31 ianuarie, ora 10:00, până miercuri, 4 februarie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice.
Dimineața și noaptea va fi ger la început în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul Transilvaniei, Muntenia și, izolat, în Oltenia și sudul Banatului, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -10 grade, iar în nordul Moldovei gerul va persista și pe parcursul zilelor, maximele urmând a se încadra între -16 și -8 grade.
Local și temporar vor fi precipitații slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, iar pe alocuri se va forma polei și ghețuș.
Vântul va prezenta intensificări local în regiunile estice și sudice, cu viteze în general de 40 – 45 km/h, amplificând senzația de frig, iar din seara zilei de duminică până luni dimineață în sud-estul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei și în Dobrogea, temporar, ninsoarea va fi viscolită.
Când se va încălzi afară
Într-o intervenție la Digi24, meteorologul ANM Mihai Huștiu a explicat că de joia viitoare vremea se va încălzi datorită unei mese de aer cald care avansează dinspre Oceanul Atlantic. Astfel, temperaturile ar putea să depășească 10 grade, însă specialistul avertizează că, din cauza diferenței de temperaturi bruște vor apărea depuneri de polei, ghețuș sau ceață. Cele mai mari temperaturi se vor resimți în vestul și centrul țării.
Valul de temperaturi pozitive va fi unul scurt însă iar meteorologul avertizează că gerul va reveni peste România din nou după 9-10 februarie. Asta, din cauza unei mese de aer rece aflată în prezent peste Rusia, Ucraina și Belarus, acolo unde temperaturile se așteaptă să scadă chiar și la -30 de grade noaptea.
Editor : I.B.