Interior Mind the Gap. Foto: Curatorial.ro
O plimbare prin districtul designului și amenajărilor interioare din sofisticatul cartier londonez Chelsea poate dezvălui surprize neașteptate. Printre vitrinele luminoase ale showroom-urilor de lux, între mărcile consacrate ale designului britanic și european, se ascunde o poveste românească de succes care sfidează stereotipurile și redefinește conceptul de „made in Romania”. Este povestea „Mind the Gap”, o companie cu nume britanic, dar cu identitate transilvăneană, care a reușit performanța de a exporta frumusețea autentică în inima industriei mondiale de design interior.
Descoperirea este una care te face să te oprești și să reflectezi. Am fost și noi curioși să aflăm mai multe despre Mind the Gap.
Când parcurgi King’s Road, celebra arteră din Chelsea, fiecare vitrină e o declarație de stil, fiecare showroom o explozie de creativitate. În Design Centre din Chelsea Harbour intri în spațiul Mind the Gap și, brusc, te regăsești într-un univers care îmbină cu măiestrie eleganța modelelor clasice de amenajări cu bogăția cromatică și decorativă a Europei, a Asiei sau a Americii de Sud. Nimic nu este strident nepotrivit şi totul surprinde. Tapetele par să respire povești, produsele au texturi care invită la atingere, obiectele decorative sunt atât de pline de personalitate încât par să aibă biografii proprii. De fapt, discuția purtată cu oamenii de la Mind the Gap ne-a revelat tocmai acest amănunt; fiecare colecție are propria poveste.
Citește mai mult pe Curatorial.ro