luni, septembrie 15, 2025
More

    ULTIMĂ ORĂ

    Drone rusești în Polonia. Zelenski regretă inacțiunea Occidentului: „Au existat multe declaraţii, dar o lipsă de acțiune”



    Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns miercuri „lipsa de acţiune” a liderilor occidentali în urma interceptării miercuri dimineaţa de către Polonia a unor presupuse drone ruseşti care au intrat în spaţiul său aerian, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Au existat multe declaraţii, dar până acum există o lipsă de acţiune”, a declarat Zelenski în discursul său zilnic, apreciind că „Rusia nu a primit un răspuns ferm (…) care s-ar traduce prin măsuri concrete”.

    Zelenski a afirmat că apariţia acestor drone pe teritoriul polonez a fost o „manevră calculată a Rusiei” pentru a „testa limitele posibilului” şi „răspunsul” ţărilor NATO.

    Liderul ucrainean a indicat, de asemenea, că a discutat telefonic miercuri cu premierul polonez Donald Tusk şi premierul britanic Keir Starmer, premierul italian Giorgia Meloni şi secretarul general al NATO, Mark Rutte.

    El a spus că s-a oferit sa împărtăşească experienţa Ucrainei în combaterea dronelor, scrie TVPWorld.

    „Am oferit Poloniei asistența, instruirea și expertiza noastră în doborârea dronelor rusești, în special a celor de tip „Shahed”. Donald Tusk și cu mine am convenit asupra unei cooperări adecvate la nivel militar”, a scris el.

    Liderul ucrainean a adăugat: „Cu toții înțelegem în egală măsură că aceasta este o escaladare complet diferită din partea Rusiei. Trebuie să existe un răspuns adecvat”.

    Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

    Cel puţin 19 drone armate ruseşti au pătruns în spaţiul aerian polonez miercuri dimineaţa devreme, determinând armata poloneză, precum şi alte aeronave şi sisteme de apărare aeriană ale unor aliaţi precum Ţările de Jos, Germania şi Italia, să respingă intruziunea sub coordonarea Comandamentului aerian al NATO.

    Guvernul polonez a calificat incidentul drept „un act de agresiune”, în timp ce Rusia a negat „orice intenţie de a ataca Polonia” şi şi-a exprimat disponibilitatea de a deschide consultări cu această ţară.

    Editor : M.C



    Sursa -> Citește mai mult….

    Latest Posts

    ACTUAL